28 Mar 2024

Zilele Culturii Izbicene

 

Festivalul național de poezie

 „Până la capăt și înapoi-Ion Stratan“

Ediția I-a

Izbiceni, Olt, România

27 mai 2017

 

Regulamentul de organizare şi desfăşurare a Festivalului-Concurs de Poezie

„Ion Stratan”

Ediţia I-a, 27 mai 2017

 

Primăria Izbiceni, Caminul Cultural Izbiceni în colaborare cu fundația „PÂNĂ LA CAPĂT ȘI ÎNAPOI”, organizează prima ediţie Festivalului-Concurs Naţional de Poezie „Ion Stratan", manifestare care îşi propune să stimuleze creaţia literară a tuturor celor care au debutat editorial sau nu au debutat editorial (nu au poezii proprii publicate în volum), descoperirea şi promovarea creatorilor de poezie, valorificarea aptitudinile cultural-artistice ale participanților și sprijinirea acelor poeți care, obținând recunoașterea juriului în cadrul festivalului nostru, să poată fi ajutați prin publicarea lucrărilor lor într-un volum de versuri care va fi tipărit pe cheltuiala organizatorilor.

Deasemenea, festivalul nostru își propune și promovarea celor mai valoroase reviste literare şi de cultură.



Condiţii de participare

La această competiţie pot participa creatori de poezie cu vârste peste 20 ani  (împliniți la data concursului), care să aibă domiciliul în Romania sau născuți în România .

 

Desfăşurarea concursului

Fiecare autor va trimite un număr de minimum 5 (cinci) maxim 10 (poezii) poezii, (maximum 15 pagini), tehnoredactate la  un rând și jumătate, scrise cu Times New Roman, caracter de 12,  pe format A4.

Poeziile se trimit în plic închis, în trei exemplare, fiecare filă cu poezii purtând ca semn de identificare un motto. În acelaşi plic, care va purta menţiunea: „Pentru Festivalul-Concurs de Poezie „Ion Stratan”, vor fi introduse într-un plic mai mic, sigilat, marcat cu acelaşi motto, datele de identificare ale autorului care vor   cuprinde obligatoriu: numele complet al autorului, adresa completă, studiile în curs sau absolvite, data şi locul naşterii, un scurt CV artistic, o copie scanată a cărţii de identitate, o fotografie recent, un număr de telefon şi adresa de e-mail, cu respectarea aceloraşi cerinţe de tehnoredactare.

Atât poeziile cât și datele de identificare vor fi transmise, obligatoriu, și pe e-mailul organizatorilor: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Vor fi descalificate din start lucrările scrise fără diacritice, dar şi cele ale căror autori nu pot fi identificaţi, din motive independente de voinţa organizatorului.

Oricine va înscrie un text ce nu-i aparţine (sau conţine părţi copiate) va fi descalificat;

Organizatorii descalifică orice concurent a cărui creaţie are erori gramaticale, cuvinte vulgare;

Organizatorii îşi declină responsabilitatea pentru preluarea de către terţi a textelor trimise de concurenți și publicate în alte lucrări în afara celor numite în prezentul Regulament;

Organizatorii își declină orice responsabilitate cu privire la încălcarea de către autorii concurenți, sub orice formă, a Legii dreptului de autor.

Înscrierea în concurs este dovada a acceptării regulamentului şi asumarea obligativităţii respectării lui.

Lucrările vor fi expediate pe adresa Centrului Cultural „Tudor Gheorghe” Izbiceni,   str. Mihai Viteazul, nr. 118, Cod poștal 237230, data limită fiind 30 aprilie 2017.

Jurizarea va avea loc în perioada 10-12 mai 2017, urmând ca pe data de 15 mai 2017 să se facă publice rezultatele jurizării, prin intermediul e-mailurilor comunicate de concurenți, prin intermediul mass media, dar şi pe site-ul http://www.izbiceniolt.ro.

 

Componența juriului

Juriul primei ediții a Festivalului-Concurs de Poezie „Ion Stratan“ va fi compus din: 

GEORGE STANCA-SCRIITOR – Președintele juriului;

GEORGE SMARANDACHE-SCRIITOR, PREȘEDINTELE ASOCIAȚIEI CULTURALE CENTERINTERART ROMÂNIA – membru;

ANDREI NOVAC-SCRIITOR– membru;

 

Premiile concursului

Juriul, format din scriitori, critici literari şi reprezentanţi ai organizatorilor, va acorda următoarele premii, în sume brute, impozabile:

PUBLICAȚI

- Marele Premiu „Ion Stratan”, în valoare de 1500 lei,

- Premiul I, în valoare de 1000 lei;

- Premiul II, în valoare de 300 lei;

- Premiul III, în valoare de 200 lei;

 

NEPUBLICAȚI

Premiul I    1000 lei

Premiul II    800 lei

Premiul III    300 lei

Mențiune       200 lei

În caz de egalitate a punctajului se va acorda același premiul, iar suma aferentă premiului respectiv va fi împărţit în mod egal între concurenţii aflaţi la egalitate.

- Menţiune II, în valoare de 300 lei.

Se pot acorda premii speciale ale unor reviste de cultură constând în publicarea textelor în paginile acestora, iar lucrările premiate vor fi reflectate în revista „CLIPE” editura CASA CIUREA și pe postul de radio online „izbiceniradio.ro“.

În condiţiile în care vor exista și alți sponsori sau instituţii de cultură interesate, juriul poate acorda premiile acestora, cu precizarea provenienţei şi destinaţiei sumelor respective şi cu respectarea condiţiilor de popularizare.

Concurenţii premiaţi vor fi, în prealabil, anunţaţi telefonic sau prin poşta electronică în vederea participării la festivitatea prilejuită de acest eveniment.
Organizatorii nu vor asigura transportul, masa şi cazarea pentru invitaţi şi laureaţi. 

Laureaţii vor primi în cadrul festivității de premiere diploma şi valoarea premiului obţinut iar în cazul neparticipării la festivitatea de premiere le vor putea primi prin poștă.

Lucrările trimise în concurs nu se înapoiază.

Câştigătorul Marelui Premiu „Ion Stratan” nu mai poate participa în concurs, cu lucrări la festival, el urmând să facă de drept parte din juriul următoarei ediții a festivalului-concurs.

Laureaţii celorlalte distincţii pot fi admişi în concurs după o perioadă de trei ani de la câştigarea oricărui alt premiu oferit în cadrul festivalului.

Organizatorii vor putea publica/posta ulterior textele participanţilor în antologia festivalului, pe site sau în reviste de specialitate fără a mai cere participanţilor acordul.

Organizatorii se obligă să calculeze, să reţină şi efectueze către bugetul statului impozitele datorate de către câştigători, conform prevederilor Legii 571/2003 cu modificările ulterioare, privind Codul fiscal şi legislaţia aferentă, cu menţiunea că   orice altă obligaţie privind responsabilităţile cetăţeneşti de natură fiscală cad în sarcina participanţilor.

 

Organizatorii urează succes tuturor concurenţilor!

 

Relaţii suplimentare se pot obține de la Gabriel Mihalcea, directorul Festivalului, la telefon: 0760.266235, sau pe e-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

FESTIVALUL VA AVEA LOC SÂMBĂTĂ 27 MAI 2017

SALA CAMINULUI CULTURAL

ORA 16.00

CONCURSUL NAŢIONAL DE POEZIE

„PANAIT CERNA”

Mesajul primarului

Tot colectivul vă asigură o totală implicare în activitatea administrativă a autorității locale, modernă și cu obiective ambițioase.

Gulie Marian


Contact

  info (@) izbiceniolt.ro
  0249-535.002
  0249-535.001
  Comuna Izbiceni, Olt

Ne puteti contacta