Despre izbiceni

Comuna Izbiceni este situata in partea de sud est a judetului, pe malul drept al Oltului, la o distanta de 107 km de orasul Slatina, la 21 km de Corabia. In domeniul privat se solicita investitii: in sectorul zootehnic, de la modernizarea amenajarii fermelor pana la crearea unor centre de colectare, prelucrare si valorificare a produselor. In satele comunei se gaseste forta de munca calificata in diverse domenii de activitate, precum domeniul croitoriei, dar si in alte meserii. Exista posibilitatea de a se investi si in infiintarea unor plantatii de pomi fructiferi sau de vita de vie, terenul fiind propice acestor culturi. In legumicultura pot fi facute investitii rentabile, dar pot fi amenajate si sere sau solarii.

Datini si obiceiuri

Iertarea pe petec alb

„O dată în viaţă” nu se aplică la miresele din Izbiceni, Olt. Visează de mici să îmbrace rochia de mireasă, să poarte vălul alb cu mândrie, să se simtă prinţese, să fie reginele satului. Pentru că le-a plăcut atât de mult, cu dezlegare de la preot, proaspetele doamne îşi scot de la naftalină veşmintele de la nuntă, se gătesc şi merg la biserică să li se ierte păcatele săvârşite în primul an de căsnicie.
„Iertarea de Florii”, un obicei căruia localnicii i-au uitat vechimea şi raţiunea, care se practică doar la Izbiceni, adună în fiecare an, cu o duminică înainte de Paşte, toate cuplurile care şi-au pus pirostriile în ultimele 12 luni, într-o paradă a costumelor de însurătoare. În credinţa sătenilor, primul an de căsătorie ar fi decisiv pentru viitorul tinerilor însurăţei, aşa că după ce merg la biserică, trec şi pe la naşii de cununie, să le mai ceară sfaturi pentru anul ce vine.
     În curtea bisericii, pe un covor de verdeaţă, stau, ca într-o paradă de modă, aliniate, mai multe mirese, zgribulind ca nişte ghiocei la început de primăvară. Soarele le mai alungă tremuratul. Stau sfioase, cu capetele plecate. Ridică rar privirea către soţii lor, adunaţi şi ei ciorchine, în costumele de ginerică, şi atunci cu sfială, ca şi cum ar fi pentru prima oară când se văd.

Toţi cei care trec pe langă alaiul de mândre nu se pot abţine să nu arunce câte un „Sunt frumoase toate”, ca să nu supere pe niciuna dintre tinerele femei măritate. Apare preotul care le îndeamnă să intre în biserică: „Haideţi, fluturaşilor”. Cuplurile intră pe rând şi se lasă aşezate de preot de o parte şi de alta. „Băieţii să stea pe mijloc”. Se supun în linişte. Îşi aprind nişte lumânări lungi de ceară curată, se aşază în genunchi şi aşteaptă binecuvântarea preotului. Încolonaţi pe două flancuri, merg pe rând la spovedanie.
Rostirea păcatelor sub patrafirul cu fir aurit al preotului se încheie repede, cu o pildă: „Să aveţi urmaşi frumoşi şi sănătoşi”. Spre final, ca să destindă atmosfera, preotul se porneşte pe glume. „Ce-i cu atmosfera asta încordată. Relaxaţi-vă, că nu vă dau extemporal”.
După ce-şi cer iertare în faţa lui Dumnezeu, însurăţeii trebuie să treacă pe la naşii de cununie şi pe la părinţi să le ceară şi lor iertare. Naşii îi aşteaptă cu bucate tradiţionale sărbătorii de Florii, îi aşază la masă şi o ţin într-o veselie până seara târziu.

Obiceiul, ale cărui origini s-au pierdut odată cu generaţiile care au ţinut „secretul” pentru ei până la groapă, se mai numeşte şi “Iertarea pep etic alb” deoarece, la spovedanie, tinerii trebuie să îngenuncheze pe un petic alb de pânză sau un prosop, semn de puritate. Se spovedeşte mai întăi bărbatul, apoi femeia, pe acelaşi prosop.
“Iertarea de Florii” rămâne o poveste frumoasă la Izbicenii Oltului, reiterată ori de câte ori expoziţia de flori a-ntâmpinării Domnului împlineşte gândul cel bun al tinereţii sub semnul cuviinţei şi al pioşeniei.

Iordanitul – pazitul fântânilor

La Izbiceni este un obicei aparte, care se practică din vechime, în noaptea Sfântului Ion (6-7 ianuarie). Obiceiul a pornit de la o poveste transmisă din bătrăni, potrivit căreia Sfântul loan Botezătorul sărbătorit de credincioşii ortodocşi la 7 ianuarie, în drumul său către apa Iordanului, aruncă cenuşă cu aurul în fiecare fântână pe care o găsea nepăzită de oameni, pedepsind în acest fel nepăsarea lor. Povestea este neverosimilă din mai multe puncte de vedere, dar dacă de la ea a plecat obiceiul, trebuie respectată. Aşadar, în noaptea de 6-7 ianuarie fiecare fântână publică (din uliţe) era păzită de oamenii care se alimentau cu apă de la acea fântână. Oamenii se adunau la fântâna respectivă şi o păzeau pentru ca nimeni să nu arunce gunoaie în ea. Era de altfel şi un prilej de petrecere, deoarece pentru a rezista noaptea în „gerul bobotezei", îşi improvizau adăposturi, iar bărbaţii beau ţuică fiartă sau vin fiert după care serveau diferite mâncăruri, de regulă cârnţi sau carne de porc însoţite de murăturile tradiţionale. Supravegherea fântânii dura până în zorii zilei de 7 ianuarie, când bătrânii care locuiau în zona respectivă, veneau cu sticla şi aruncau aghiazma în apa fântânii, sfinţind în acest fel întreaga apă. După sfinţirea apei, de la fiecare familie venea câte un reprezentant şi lua apă într-un vas pentru a iordani casele, animalele, păsările grajdurile etc.. Cei care nu păzeau fântâna erau blamaţi de săteni, pentru faptul că aveau apa murdară în fântâna de la care se alimentau cu apă, întârziind astfel procesul.

Termenul de “iordan" este de origine slavă şi în satele de pe malul drept al Oltului inferior este mai mult un obicei decât o colmdă, care se practica prin deplasarea celui care iordânea la mai multe case, în cazul copiilor, sau prin deplasarea flăcăilor prin tot satul. Colindul avea rol purificator şi protector, de alungare a spiritelor rele, dar şi de urare de sănătate şi belşug, făcută oamenilor la început de an. În ziua de 7 ianuarie dimineaţa, înainte de a răsări soarele. în familiile în care erau băieţi mici, le era pregătit un vas cu apă sfinţită (aiasmă sau aghiasmă), adusă din ziua de bobotează de la bisencă şi un buchet de busuioc uscat, „planta sau floarea dragoste«“, considerată că are şi puteri magice. Băiatul stropea cu busuiocul înmuiat în aghiasmă, toate persoanele familiei, in frunte, strigând „ura ura ura!”. După ce iordănea persoanele din casă, mergea în gospodărie, unde iordănea toate animalele, apoi în magazii şi în alte încâperi, unde făcea acelaşi lucru, pentru alungarea spiritelor malefice, care acţionau în timpul anului. 

În vasul de aghiasmâ familiile puneau monezi, care rămâneau băiatului, ca răsplată pentru iordănit. Acelaşi băiat mergea să iordănească şi neamurile a căror familie nu aveau băieţi, iordănitul fiind un obicei practicat in exclusivitate de băieţi. În aceeaşi dimineaţă, înainte de a se lumina bine, flăcăul satului mergeau în grup însoţiţi de muzică şi se opreau la toate fântânile din sat şi după ce aruncau aghiasma în apă, adunau toate fetele din apropierea fântânii şi in sunetele muzicii şi a strigătelor de “ura, ura!" erau lordănite, aruncându-le o găleată (ciutură) de apă pe cap, apă ne-ncepută (scoasă din fântână înainte de răsăritul soarelui) care avea aceleaşi puteri protectoare, ca şi aghiasma. Pentru iordănit. fiecare fată răsplătea flăcău cu o sumă de bani. Iordânitul practicat de copii se continuă şi in zilele noastre, în schimb cel al flăcăilor nu se mai practică, pierzându-se undeva în negura vremurilor. (din păcate)
Protejatul fântânilor in noaptea de Sf. Ion şi iordănitul sunt obiceiuri întâlnite în mai multe zone, dar în această formă le găsim numai în sudul ţării, ceea ce ne diferenţiază totuşi pe noi locuitorii din Izbiceni de ceilalţi, fiind tocmai povestea transmisă din bătrâni de la care se spune că a pornit obiceiul.

Read 669 times

Mesajul primarului

Tot colectivul vă asigură o totală implicare în activitatea administrativă a autorității locale, modernă și cu obiective ambițioase.

Gulie Marian

Contact

  info (@) izbiceniolt.ro
  0249-535.002
  0249-535.001
  Comuna Izbiceni, Olt

Ne puteti contacta